Ford Trucks își extinde reteaua de service din România cu înca un service la Craiova

AIC Trucks, își consolidează poziția în România prin inaugurarea unui nou service Ford Trucks la
Craiova, alaturi de partenerul local Ascet. Această extindere subliniază angajamentul Ford Trucks
de a răspunde cerințelor tot mai mari ale economiei în plină expansiune a României.
AIC Trucks investește permanent în rețeaua de service Ford Trucks. Rețeaua de service Ford Trucks ajunge
astfel la un număr total de 22, pentru a crește capacitatea de reparații.
La evenimentul de lansare al noului parteneriat au participat reprezentanti marcanti ai autoritatilor locale:
Dna Olguta Vasilescu – Primar al Municipiului Craiova
Dnul Cristian Sovaila – Secretar General al Consiliului Judetean Dolj
Alaturi de reprezentanti ai producatorului Ford Otosan din Craiova si parteneri din managementul Ford
Trucks.
Ford Trucks a devenit un brand stabil pe piata romaneasca, cu o cota de piata de 9%, lider de-a lungul
timpului in segmentele de vehicule pentru constructii si specializate.
Obiectivul permanent al AIC Trucks este extinderea portofoliului de servicii care aduc valoare adăugată
clienților săi. Firma are un plan ambițios de dezvoltare a rețelei de serviceuri autorizate la cele mai înalte
standarde și o rețea multibrand de top în cooperare cu partenerii de service.
AIC Trucks anunță astfel completarea rețelei de service, întâmpinându-și clienții cu un set complet și
competitiv de servicii post-vânzare, prin cei 22 de parteneri de service și centre proprii, situate în: București,
Brașov, Deva, Arad, Constanța, Focșani. , Craiova, Bacău, Suceava, Baia Mare, Oradea, Timișoara, Sibiu,
Odorheiu Secuiesc, Cluj, Pitești, Ploiești, Galați, Turda, Târgu Mureș și Piatra Neamț. AIC Trucks are o direcție
strategică de a nu avea o distanță mai mare de 150 km între service-uri.
„Am ales un nou partener în Craiova, service-ul ASCET, cu o vastă experiență în industrie, întrucât considerăm
această locație strategică și dorim să avem o expertiză largă pentru clienții noștri regionali.
Dezvoltarea rețelei locale de servicii este strâns legată de obiectivul de creștere a portofoliului de clienți,
deoarece toți partenerii noștri cumpără și un pachet de servicii, nu doar produse. Avem peste 3500 de Camioane Ford Trucks livrate în România, un număr semnificativ de clienți, iar rețeaua
de service urmează să crească odată cu acest obiectiv de vânzări. Loialitatea clienților este strâns legată de
serviciile post-vânzare.” a declarat Stefano Albarosa, CEO AIC Trucks






Ford Trucks, jucator important în industria vehiculelor comerciale grele, se impune în continuare pe piața din
România printr-o nouă unitate la Craiova, în parteneriat cu distribuitorul său de încredere, AIC Trucks.
Această expansiune strategică își propune să sporească prezența globală a companiei prin oferirea de servicii
complete clienților internaționali, inclusiv vânzări, asistență post-vânzare și servicii de piese de schimb. Acest
lucru asigură o experiență perfectă pentru clienții Ford Trucks într-o zonă geografică extinsă.
Liderul Ford Trucks, Emrah Duman, subliniază rolul esențial al României în strategia de piață, declarând:
„Suntem mândri că am atins o cotă de piață semnificativă aici într-un timp scurt. Succesul nostru poate fi
atribuit calității produselor noastre, compatibilității cu piețele europene, ingineriei puternice, cercetarii și
dezvoltarii și tehnologiei avansate. AIC Trucks a fost partenerul nostru de încredere de ani de zile. Suntem
încântați să anunțăm deschiderea unei nou sediu la Craiova, marcând o altă piatră de hotar în colaborarea
noastră de succes. Această extindere nu numai că reafirmă dedicarea noastră de a livra servicii excepționale,
dar evidențiază și creșterea continuă a Ford Trucks în regiune. Împreună, suntem bine poziționați pentru a
excela pe piața vehiculelor comerciale, oferind produse și servicii de top pentru a satisface nevoile în evoluție
ale clienților noștri.”
Cota de piata Ford Trucks in Romania
România se evidențiază ca una dintre piețele cheie ale Ford Trucks în Europa, datorită economiei în creștere
rapidă, investițiilor semnificative în infrastructură și cererii tot mai mari de transport rutier determinată de
expansiunea industrială. De la stabilirea prezenței sale în România în 2016, Ford Trucks a oferit în mod
constant o satisfacție excepțională a clienților, oferind camioane de înaltă calitate, susținute de o organizație
solidă post-vânzare.
România se numără printre țările în care Ford Trucks a atins cea mai mare cotă de piață, mandrindu-se cu un
impresionant 9% si vânzarea a 3.600 de camioane într-o perioadă relativ scurtă.
Ford Trucks și-a finalizat configurația organizatorică în toate orașele mari din România, oferind în prezent
vânzări, servicii post-vânzare și furnizare de piese de schimb în 22 de locații. Compania își propune să-și
extindă în continuare acoperirea, cu planuri de a crește numărul de locații la 23 până la sfârșitul anului 2023.
Ford Trucks, clasat printre liderii din industrie pe segmentul construcțiilor si vehiculelor specializate, își
menține poziția ca fiind in topul alegerilor clientilor. Perspectivele companiei sunt promitatoare în continuare
avand in Vedere ca autotractorul F-MAX a fost onorat cu prestigiosul premiu „2019 International Truck of the
Year (ITOY)”.
Ford Trucks va ajunge pe 50 de piețe până în 2024
Ford Trucks operează în total 48 de piețe, făcând pași semnificativi către o creștere susținută și pe termen
lung, prin deschiderea una după alta în țări cheie din întreaga lume. Continuând expansiunea strategică,
compania își propune să aibă o prezență în 50 de țări până la sfârșitul anului 2024.
Despre AIC Trucks:
Compania are o istorie de 28 de ani in sectorul automotive romanesc, ca furnizor de produse si servicii
integrate pentru lumea transportatorilor profesionisti, fiind cunoscuta ca fiind unul dintre cei mai mari
distribuitori de vehicule comerciale.
AIC Trucks este orientat către client și își adaptează constant strategia pentru a satisface cerințele clienților
și pentru a adăuga valoare afacerilor lor prin ofertele integrate de produse și servicii.
Din 2017 AIC Trucks este importatorul exclusiv al Ford Trucks în România, incepand cu anul 2023 adaugand
in portofoliu si marcile Otokar (autobuze si camioane Atlas) si Piaggio Commercial.
Ford Trucks este lider de piață, în România, atât pe segmentul de vehicule specializate, cât și pe cel de
construcții, cu un plan ambițios de a-și extinde cota de piață în segmentul autotractoare pentru transport
internațional.
Cefin Trucks, divizia de camioane rulate, parte a AIC Trucks, integrează servicii de cumpărare, trade-in și
vânzare de camioane și semiremorci second hand multibrand.
AIC Financial Services, este divizia de consultanță în servicii financiare, care găsește rapid soluții de
finanțare personalizate și competitive pentru clienți.
AIC Service Network, parte a Grupului AIC, este cea mai mare rețea proprie de service pentru camioane din
România și una dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est, cu 8 locații deținute. Oferă servicii
complexe mecanice, electrice, de tinichigerie și vopsitorie pentru toate tipurile de vehicule comerciale și
semiremorci.
Cifra de afaceri a AIC Trucks în 2022 a fost de 82 de milioane/euro, iar operațiunile totale din grupul de
automotive au depășit 120 de milioane/euro. Numărul total de angajați este de aproximativ 400.