La Serva Padrona, la Festivalul Internațional Elena Teodorini organizat de Opera Română Craiova

0

Sâmbătă, 14 octombrie 2023, la ora 19.00, în sala Cercului Militar din Craiova, va avea loc spectacolul La Serva Padrona (Servitoarea Stăpână), operă compusă de Giovanni Battista Pergolesi în 1733, la 23 ani, practic certificatul de naștere a operei comice.

Soprana Cleopatra David și baritonulAndrei Marinache sunt cuplul de artiști care întruchipează personajele principale și care vor bucura ochii, urechile și inimile spectatorilor. Producția spectacolului este realizată de criticul Alexandru Pătrașcu (regie), balerina Marina Minoiu(mișcare de scenă), VRPA (scenografie).

Spectacolul prezentat de Asociația Culturală NirmalArteste invitat la cea de a XVIII-a ediție a Festivalului Internațional Elena Teodorini, organizat de Opera Română Craiova cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Craiova. Biletele sunt disponibile online la: https://iticket.ro/event/la-serva-padronași la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro

O operă în care jucăm toți

„Da, câtă fantezie contemporană plină de surprize: actualitatea Ucrainei, pandemia, chiar și vaccinul… s-au furișat și ele în narațiune, susținând-o inteligent și curajos. Exact aceste teme la zi, care i-ar speria pe temuții noștri critici muzicali, au fost acceptate convingător de un public entuziast.” – Andrei Șerban

„5 stele din 5. O încântare de văzut și auzit” – Dana Cristescu (presshub.ro)

„A fost o seară atât de plăcută! M-a scos din rutină și mi-a reîncărcat bateriile. Am simțit nevoia să vă spun asta.” – Călin Hera (calinhera.com)

„Un eveniment artistic plin de prospețime, dătător de speranță și bunăstare spirituală, binevenit în contextul agitat al cotidianului bucureștean.” Marcel Frandeș (liternet.ro)

Oamenii iubesc teatrul, pentru că, așa cum spunea bătrânul Will, întreaga lume este o scenă, iar oamenii sunt toți actori. Oamenii iubesc muzica și mai ales muzica bine făcută. Spectacolul din 14 octombrie aduce pe scenă soliști frumoși și talentați, dar angrenează o serie de forțe și de resurse care nu vor lăsa publicul să rămână pasiv. În Servitoarea Stăpână, rolurile și ierarhiile umane se schimbă dintr-un moment în altul. Nu este doar o poveste despre un bărbat și o femeie, nici despre virtuțile celor „mici” care reușesc în viață, așa cum s-ar putea crede. Fiecare personaj, fiecare dialog, fiecare situație este decupată dintr-o realitate care trece granițele timpului, iată de ce opera nu îmbătrânește niciodată!

La Serva Padrona (Servitoarea stăpână)

operă comică într-un act

Muzica – Giovanni Battista Pergolesi

Libret –Gennaro Antonio Federico

Distribuția:

Serpina – Cleopatra David

Uberto – Andrei Marinache

Vespone – vețivedea

Orchestra OpereiRomâne Craiova

Continuo / Conducereamuzicală: IeronimBuga

Regia: AlexandruPătrașcu

Scenografia: VRP Arhitectură& Gary Deskin (concept)

Mișcareascenică: Marina Minoiu

Biografiile artiștilor:

Muzician, eseist, Cleopatra David s-a născut într-o veche familie de intelectuali și artiști români, din care face parte și compozitorul Boris Chelaru, distinsă personalitate muzicală a Craiovei. Soprana își dedică activitatea interpretării muzicii de operă, vocal-simfonice și camerale,cel mairecent proiect important fiind concertul cu Recviemul german de Brahms susținut în Marea Britanie. Vocea sa lirică și cu o timbralitate unică a fost admirată pe numeroase scene din România, Italia, Finlanda, Armenia, Franța, Marea Britanie și India și este solicitată să susținămasterclass-uri de tehnică vocală. A obținut titlul de Doctor în anul 2010 sub îndrumarea compozitorului Octavian Nemescu și este câștigătoarea Premiului I la Rezidența artistică EUbyLakes organizată cu sprijinul Comisiei  Europene

Baritonul Andrei Marinache are deja în palmares numeroase premii la concursuri de interpretare, așa cum sunt: Concursul Paul Constantinescu Ploiești, 2019, Stela Maris, Constanța, 2021, Concursul Nicolae Brânzeu, Arad, 2022, Festivalul Muzicii Maghiare, Institutul Liszt București 2022 și Concursul Internațional de Canto Voci de Primăvară, Timișoara, 2022. Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București și al cursurilor de master ale Universității Naționale de Muzică din București, în prezent completându-și studiile la clasa profesoarei ClaudiaCodreanu. A urmat cursurile de măiestrie artistică susținute de soprana Mariana Nicolesco, soprana Leontina Văduva, mezzosoprana Ruxandra Donose, mezzosoprana Aura Twarowska, mezzosoprana Claudia Codreanu, tenorul Ramón Vargas și bas-baritonul Sorin Coliban.

Cunoscutul critic de operă Alexandru Pătrașcu debutează ca regizor în acest proiect. Este creatorul blogului Despre Opera,careabordează o tematică diversă legată de viața muzicală din România: cronici de spectacole, articole de muzicologie, recenzii de carte, cronică de disc, traduceri din presa de specialitate internațională, interviuri cu muzicieni și regizori de operă, dar și analize ale actualității muzicale din România. În anul 2014, a publicat o carte, în colaborare cu Ioana Diaconescu, Vasile Moldoveanu- Un tenor pe patru continente, în ediție electronică, cuprinzând versiuni adaptate ale unor articole de pe blog despre cariera artistului. Din 2014, Alexandru Pătrașcu estecorespondent pentru România al revistei Opera din Marea Britanie, una dintre celemai reputate publicații internaționale din domeniu.

Ieronim Buga este absolventul Academiei de muzică București, secția Dirijat Cor Academic șisecția Pian. Din 1994, este angajat ca artist liric și artist instrumentist în cadrul mai multor instituții culturale bucureștene, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Națională Radio, Corul Național de Cameră „Madrigal”. A participat la numeroase turnee în Spania, Germania, Danemarca, Elveția. Are o bogată activitate de pianist acompaniator și este membru al mai multor ansambluri camerale.

Nominalizată de celebra revistă Dance Europe pentru rolul din „Marguerite și Armand” (2015) la categoria Outstanding Performance by a FemaleDancer, Marina Minoiu a fost prim-solistăa Operei Naționale București (2009-2016,) strălucind în roluri principale din „Manon”(K.Macmillan), „La fille mal gardee”, „Marguerite și Armand”, „The Dream” (F.Ashton), „La Sylphide”(J.Kobborg) precum și roluri importante în „Petit Mort” (de J. Kylian), „Simfonia clasică” (Y. Possokhov), „DSCH” (A. Ratmansky), „LesLutins”(J. Kobborg), „In theMiddleSomewhatElevated”(W. Forsythe), „Giselle”, „Don Quijote”, „Corsarul”(M.Petipa).Din anul 2016 a început colaborarea cu The Royal DanishBallet în producții de A. Bournonville, N. Hubbe, C. Wheeldon sau J. Kylian, G. Balanchine etc.A participat la numeroase gale și festivaluri internaționale, precum cele din Germania, Italia (2010-2011), Lincoln Center, New York (2015), Alhambra (Spaina, 2016), St. Petersburg (2017), Copenhaga (2018), SergeiPolunin Project – Russian Tour (St Petersburg, Moscova, 2019), The BournonvilleLegacy at Joyce Theater (NewYork2019), Carmen Sylva Ballet Gala (București 2020) etc.

Asociația Culturală „NirmalArt“

https://servapadrona.art/

asociatia.nirmal.art@gmail.com, http://nirmal-art.com/,  +40721433018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *