AUR Dolj: Guvernarea Ciolacu ia cinci piei de pe români, dar nu se atinge de propriile sinecuri

Reprezentanții AUR Dolj critică pachetul legislativ pe care Guvernul și-a angajat răspunderea, acuzând executivul că aruncă pe spinarea populației și întreprinzătorilor grosul obligațiilor d ecreștere a veniturilor la buget, în timp ce continuă să căpușeze bugetul cu sinecuri.
„Guvernul Ciolacu rămâne cu 200 de secretari de stat, cu mașini, cu secretare și cheltuieli de protocol. Guvernul PSD-PNL se pricepe foarte bine la taxare și prea puțin la ținerea sub control a adevăratelor cheltuieli publice. Vedem că și în administrația locală rămân foarte bine primarii care pot să-și angajeze city-manageri în comune cu câteva sute de locuitori. Avem viceprimari, secretari, o liotă de consilieri locali, care și ei sunt indemnizați gras, asta pe lângă funcționarii care lucrează în instituțiile publice, dar și consilieri personali, pentru că aici nu s-a umblat. Avem consilieri personali și pentru viceprimari. Nu se vorbește nicăieri în acest document despre toate aceste căpușeli și sinecuri. Mai mult, dacă urmărim cifrele, chiar cele prezentate de către GUvern, vom vedea că vor să adune din creșteri de taxe și impozite de cinci ori mai mult decât economia pe care o prevăd prin reducerea cheltuielilor bugetare. Adică ei se angajează să reducă cheltuielile bugetare cu 3, 3 milioane de lei, în timp ce veniturile adunate din taxe ar trebui să se majoreze cu 16 miliarde. Chiar și anunțata creștere a salariului minim este tot o astfel de păcăleală. Știm cu toții că din fiecare patru lei plătiți în plus de patroni abia un leu ajunge la lucrători, restul se întoarce la hulpavul stat”, a declarat deputatul Ringo Dămureanu, la conferința de presă săptămânală a AUR Dolj.
Parlamentarul AUR a criticat și modul în care Guvernul și-a asumat răspunderea pe pachetul legislativ, considerând anti-democratică procedura adoptată de Executiv. „Marți, în Parlament, a fost depus documentul prin care Guvernul și-a asumat răspunderea cu doar 5 minute înainte de începerea ședinței Plenului reunit. Ori, Opoziția este evident că nu a mai avut cum să formuleze observații, propuneri și amendamente. Practic, depunerea acestui text cu atât de puțin timp înainte de ședință nu este decât un atac la adresa democrație. Guvernul Ciolacu și-a angajat răspunderea pe sărăcie și ipocrizie. Pentru că aceste legi ale austerității nu înseamnă, în definitiv, altceva. La fiecare alegeri ni se promite prosperitate și bunăstare, dar, de fiecare dată, aduc sărăcie și austeritate. Românii ajung să suporte acum pe pielea lor ipocrizia, incompetența, trădarea și cinismul acestor guvernanți care ne conduc. După ce au îndatorat România cu 133,5 miliarde de lei doar în primele 8 luni ale anului curent, Ciolacu ne transmite că nu încasăm suficiente taxe și trebuie să ne împrumutăm. Practic, împing țara înspre un colaps financiar (….), fiind incapabili să genereze plus-valoare prin investiții și pornirea motoarelor economiei. Din păcate, România a ajuns să trăiască de pe o zi pe alta, doar din împrumuturi“, a mai spus Ringo Dămureanu.