Week-end la Teatrul Colibri, cu spectacolele „Pic“ și „Pinocchio“
Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova ne așteaptă în acest week-end la întâlnirea cu povești și personaje dragi, însuflețite pe scenă de actorii Oana Stancu, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Adriana Ioncu, Robert Iovan, Marin Fagu, Ionica Dobrescu, Alla Cebotari, Geo Dinescu, Iulia Cârstea.
Sâmbătă, 23 septembrie 2023,la ora 18:00 este programat spectacolul „Pic“, de Ana Cucu Popescu și Delia Gavlițchi, regia Delia Gavlițchi, scenografia Tünde Tomos, muzica Claudiu Fălămaș, coregrafia Cătălin Filip, cu actorii: Oana Stancu, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Adriana Ioncu, Robert Iovan, Marin Fagu, Ionica Dobrescu, Alla Cebotari.
„Pic“ este spectacol nonverbal, despre inocență și puritate, despre descoperirea universului prin bucuria pe care o întrupează o poveste cu păpuși.
Duminică, 24 septembrie 2023, la ora 11:00 îl (re)cunoaștem pe „Pinocchio“, într-o adaptare după Carlo Collodi, scenariul şi regia de Cristian Pepino, scenografia Cristina Pepino, muzica Dan Bălan, cu actorii: Geo Dinescu, Emanuel Popescu, Marin Fagu, Alla Cebotari, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Adriana Ioncu, voci: Rodica Prisăcaru, Mugur Prisăcaru, Mihai Brumă – Uzeanu.
Năstrușnicul băiețel creat dintr-o bucată magică de lemn nu-și pierde năravul nici de această dată și intră în tot felul de încurcături, una mai periculoasă ca alta.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00, iar duminica, între 10:00 – 13:00. Preț bilet: 13 lei / pers.
Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.412.473, pe www.teatrulcolibri.ro, www.facebook.com/TeatrulColibri.
După începerea spectacolelor, accesul în sală nu mai este permis!
Persoanele care au bilete și întârzie le pot reprograma la următoarele spectacole.