Parlamentul European le pregătește pompierilor o viață profesională cu mai multe drepturi și beneficii

0



Strasbourg, 14 septembrie 2023

„Acești oameni reaprind sentimentul solidarității atunci când noi, ceilalți, mai uităm. Europa trebuie să fie și ea solidară cu eroii ei”, a fost mesajul adresat, din Plenul Parlamentului European, de eurodeputatul Carmen Avram.

Potrivit datelor oficiale, Uniunea Europeană a pierdut, în ultimii doi ani, zeci de mii de pompieri, care-și părăsesc profesia din cauza lipsei unor drepturi și facilități care ar trebui să le asigure protecția, siguranța și încrederea că-și pot duce munca până la capăt. Cel mai afectat stat membru este Franța, cu peste cinci mii de pompieri ieșiți din structuri, urmat de România cu peste patru mii.

„Această dezbatere este și un omagiu târziu, dar meritat, adus unor oameni neînfricați, generoși și care nu cer niciodată ceva pentru ei. Oameni de care, în noua realitate climatică, va depinde viața noastră, așa cum în pandemie a depins de doctori. Oameni care reaprind sentimentul solidarității atunci când noi, ceilalți, mai uităm. Peste vară, de exemplu, pompierii români, cu 4.000 mai puțini față de 2021, și-au împărțit misiunile între țări cu inundații devastatoare, țări cu incendii de proporții istorice și propria lor țară, la intervenții foarte periculoase. Zeci au fost răniți la datorie. Acum e rândul nostru să ne facem exemplar datoria față de ei și colegii lor din toată Uniunea”, a spus Carmen Avram.   

Comisia pentru Muncă din Parlamentul European cere Comisiei Europene să demareze imediat o strategie coerentă care să vină în sprijinul pompierilor.

Să le recunoaștem riscurile la care se supun, să le oferim facilități de decontaminare, controale medicale regulate, reglementări ale voluntariatului, bani pentru echipamente și pregătire și o strategie europeană coerentă”, a spus europarlamentarul Carmen Avram.

Dezbaterea a avut loc la inițiativa Comisiei pentru Muncă din parlamentul European, condusă de europarlamentarul Dragoș Pîslaru.

Intervenția VIDEO integrală din Plenul Parlamentului European poate fi urmărită aici: https://youtu.be/8loheZ-ECxg

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *