CJ Dolj: A fost semnat contractul de finanțare pentru 24 de microbuze electrice pentru școlari

0

Un contract cu finanțare nerambursabilă în valoare de peste 35 de milioane de lei, prin care vor fi achiziționate 24 de microbuze electrice destinate transportului școlar, a fost semnat, marți după-amiază, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Victoria, în prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu. 

Investiția este implementată în cadrul Componentei C15 – Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

„Mai mult de jumătate dintre comunele din județ vor beneficia de microbuze noi pentru transportul elevilor în acest an școlar. Chiar astăzi am semnat, în prezența premierului Marcel Ciolacu, contractul de finanțare pentru achiziția a 24 de microbuze școlare electrice, contract cu o valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei, din fonduri obținute prin PNRR. Alte 29 de microbuze, majoritatea electrice și hibride, vor ajunge la școlile din județ prin proiecte susținute financiar de la bugetul de stat. Consiliul Județean desfășoară, astfel, cel mai amplu demers de modernizare a transportului școlar, beneficiare fiind 53 de localități din Dolj”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Proiectul „Transport școlar verde pentru elevii din județul Dolj” are o valoare totală eligibilă de 35.905.346,4 lei și urmărește dotarea cu microbuze electrice a 24 de localități: Afumați, Amărăștii de Jos, Argetoaia, Bârca, Bistreț, Braloștița, Bratovoiești, Caraula, Catane, Celaru, Coțofenii din Dos, Desa, Drăgotești, Drănic, Gângiova, Murgași, Perișor, Pleșoi, Rast, Sopot, Șimnicu de Sus, Teslui, Valea Stanciului și Vârvoru de Jos.

La sfârșitul lunii iulie, un alt contract cu finanțare asigurată prin PNRR a fost semnat la București, demersul, în valoare totală de peste 17 milioane de lei, vizând dotarea cu mobilier, materiale didactice, echipamente și aparatură digitală a 30 de unități de învățământ preuniversitar și unități conexe din județul Dolj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *