Ringo Dămureanu atacă „odiosul Masterplan”: Gunoaiele, noua spaimă a craiovenilor și doljenilor
Deputatul AUR a abordat la conferința de presă de vineri a organizației județene problema deșeurilor din județul Dolj, acuzând autoritățile atât pentru disconfortul creat de depozitul ecologic de la Mofleni cât și de sistemul „mafiot” de taxare a locuitorilor pentru serviciul de salubrizare sub umbrela Masterplanului județean de deșeuri.
„În orice țară ”civilizată”, gunoaiele sunt domeniul forte al mafiei. România nu face excepție. Iar cum Doljul este, prin excelență, un județ al mafiei de partid și de stat, instituită de PSD, pe tema gunoaielor s-a lucrat intens, pentru otrăvirea locuitorilor, dar și pentru jefuirea acestora. PSD a făcut o groapă de gunoi unică pe județ, chiar în inima Craiovei, o adevărată bombă ecologică, la doar câțiva kilometri de centrul municipiului, în zona Mofleni, unde sunt cărate absolut toate gunoaiele din satele și orașele județului și de unde sunt otrăvite apa și aerul. Se plâng craiovenii din Catargiu – 1 Mai de aromele pestilențiale, fără ca în Republica bananieră să-i pese cuiva de cetățeni și de siguranța acestora, inclusiv olfactivă”, a declarat Ringo Dămureanu.
Deputatul AUR a văcut apel la autoritățile locale și județene, fie cele deliberative fie cele cu atribuții de control, să oprească „sarabanda jafului”, după cum numește modul de taxare a doljenilor.
„Nu doar apa și aerul nostru sunt otrăvite cu bună știință de mai marii PSD. Mai nou, printr-un așa-numit ”masterplan” de furat banii craiovenilor, taxa pe gunoaie a ajuns să fie stabilită direct de mafie, cu complicitatea tacită a aleșilor locali, majoritatea aparținând PSD. Administrațiile locale au acceptat, în cadrul acestui odios ”masterplan”, să fie complicii mafiei, în sensul de a colecta ele banii pe care clienții ar trebui să-i furnizeze operatorului comercial, caz unic în istoria României. Ca și cum primăria ar putea sau ar trebui să vă încaseze, prin impozite și taxe locale, banii pe care i-ați datora, în calitate de clienți, către Orange, CEZ, Distrigaz etc., absolut aberant! În această nebunie, există un ”dublu standard” prin care cetățenii sunt păcăliți și jefuiți, astfel: operatorul facturează orașul sau comuna pe baza cantității de gunoi colectat, în timp ce clienții nu sunt facturați direct de aceasta pe baza cantității de gunoi, cum ar trebui, ci impozitați de autoritățile locale pe baza numărului de persoane din gospodărie, indiferent dacă și cât gunoi produc. Chiar și principiul european ”poluatorul plătește” este flagrant încălcat, în sensul în care dacă cineva produce gunoi în exces nu va plăti mai mult, iar dacă altcineva produce deșeu menajer foarte puțin sau chiar deloc, în cazul în care o perioadă nu locuiește la adresă, plătește la fel. Sarabanda taxelor este alarmantă, cresc prețurile într-o veselie, într-o nebunie, fără să existe nicio justificare reală prin creșterea cheltuielilor materiale sau cu munca vie. Doar profitul firmei mafiote este în creștere exponențială. Și asta cu complicitatea aleșilor locali PSD și PNL. Din 2020, prețurile tot cresc, doar ultima oară, recent, s-au mărit cu 50%, pur și simplu prin voința exclusivă a operatorului comercial, pe baza unei simple notificări, fără a fi aprobate în Consiliile locale sau Consiliul județean, fără ca vreo autoritate locală sau de control să ia atitudine! Chiar și ”cumpărătorii” de bună credință au fost păcăliți, în sensul în care, toți acești cetățeni craioveni și doljeni care și-au plătit în avans taxa de salubritate până la finele anului 2023, apar acum cu datorii la același capitol, primăriile conduse de PSD și PNL angajându-se, fără să crâcnească, să colecteze și majorările la aceste poveri fiscale aberante.Cerem public Prefectului județului Dolj, Consiliului județean Dolj, Președintelui Consiliului județean, Asociației ”ADI Eco” Dolj, tuturor Consiliilor locale și Primarilor din județul Dolj, precum și autorităților de control, să se sesizeze în această gravă problemă și să oprească sarabanda nebună a jefuirii craiovenilor și doljenilor sub pretextul ”taxei de salubritate”. Cetățenii nu sunt bătaia voastră de joc!”, a mai spus parlamentarul doljean.