MĂSURI DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ, FC U Craiova 1948 – FC Farul Constanța

0

          Duminică, 3 septembrie a.c., jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal, dintre echipele FC U Craiova 1948– FC Farul Constanța care se va disputa pe Stadionul Complexul Sportiv Craiova, începând cu ora 21.30.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pe timpul desfășurării meciului de fotbal, aflându-se în imediata apropiere a arenei sportive.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului sportiv, adresăm spectatorilor următoarele recomandări:

  • să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces,pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă;
  • să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicareaîn conflicte de orice natură;
  • în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, săsolicite sprijinul forţelor de ordine din zonă;
  • părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii.

Încercarea persoanelor aflate sub interdicția participării la meciurile de fotbal de a intra în incinta arenei sportive, constituie infracțiune, potrivit prevederilor art. 31, alin. 1 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare.

 În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.

 Pentru a evita producerea unor incidente, recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă, să nu se implice în acte care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.

 Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, mereu la datorie!

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *