Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a semnat miercuri contractul de finanțare pentru dotarea a 30 de unități de învățământ preuniversitar din județ

0
semnare contract (5)

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a semnat miercuri, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Victoria, în prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul de finanțare din surse nerambursabile pentru un proiect prin intermediul căruia 30 de unități de învățământ preuniversitar și unități conexe din județ vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice, echipamente și aparatură digitală.

Demersul, a cărui valoare totală depășește 17 milioane de lei, este implementat în cadrul Componentei C15 – Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

„Zeci de laboratoare de informatică și sute de săli de clasă din Dolj vor fi dotate și amenajate cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Dolj prin PNRR.

Contribuim la creșterea calității actului educativ în școlile din județ și atragem fonduri pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente, inclusiv digitale, a 28 de unități de învățământ preuniversitar și a două unități conexe din Craiova și județ.

Astăzi, la Palatul Victoria, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am semnat contractul de finanțare cu fonduri nerambursabile de care vor beneficia trei unități de învățământ special de stat din subordinea Consiliului Județean Dolj: Școala Gimnazială Specială «Sf. Mina» Craiova, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă «Sf. Vasile» Craiova, Liceul Tehnologic Special «Beethoven», două unități conexe: Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Palatul Copiilor Craiova, precum și școlile din 25 de localități.

Pe lângă fondurile destinate acestui demers, CJ Dolj a făcut solicitare și pentru obținerea finanțării necesare dotării a 29 de biblioteci școlare și a Bibliotecii Județene «Alexandru și Aristia Aman», dar și pentru achiziția de microbuze școlare pentru 24 de școli din Dolj“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente (inclusiv echipamente digitale) a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Dolj“ are o valoare totală eligibilă de 17.288.631,07 lei, sumă care asigură procurarea dotărilor pentru 346 de săli de clasă, 27 de laboratoare de informatică, 13 laboratoare multidisciplinare, 30 de cabinete școlare și un atelier de practică.

Alături de cele 5 structuri din municipiul Craiova, demersul include unități de învățământ din comunele Almăj, Amărăștii de Jos, Brădești, Bratovoești, Calopăr, Caraula, Carpen, Catane, Celaru, Ciupercenii Noi, Dobrești, Dobrotești, Ghindeni, Izvoare, Leu, Lipovu, Orodel, Ostroveni, Seaca de Pădure, Siliștea Crucii, Tălpaș, Vârtop, Vârvoru de Jos, Vela, Verbița.

 BIROUL DE PRESĂ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *