Măsuri active pentru stimularea mobilităţii forţei de muncă

0
ajofm dolj

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei județene pentru ocuparea forţei de muncă beneficiază de stimulente financiare prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

STIMULAREA MOBILITĂȚII FORȚEI DE MUNCĂ

1.Prima de încadrareprevăzută de art.74 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă se va acorda, lunar, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați care se angajează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reședința.Cuantumul primei de încadrare se calculează în funcție de numărul de kilometri (0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi) proporțional cu numărul de zile în care își desfășoară efectiv activitatea la angajator.

2. Prima de instalareprevăzută art.75 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă se va acorda persoanelor înregistrate ca șomeri care se încadrează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de cea în care îşi au domiciliul sau reședința şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia. Prima de instalare se va acorda în două tranșe (50% la data instalării și 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare), iar cuantumul acesteia este diferențiat astfel:

a) 12.500 lei pentru șomerii care se încadrează în muncă, într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reședința;

b) 15.500 lei pentru șomerii care se încadrează în muncă, într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reședința, în situaţia în care sunt însoţiţi de membrii familiei;

  c) în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi 3.500 lei;

Dacă angajatorul sau autoritățile publice locale sau centrale asigură locuință de serviciu sau suportă cheltuielile aferente din fonduri proprii sau fonduri publice, șomerii care se încadrează primesc o primă de instalare de:

– 3.500 lei pentru situațiile prevăzute la punctele a) și c);

– 6.500 lei pentru situația prevăzută la punctul b).

Persoanele care au locuința asigurată sau cheltuielile de cazare sunt suportate de angajator p          rimesc prima de instalare într-o singură tranșă la data instalării.

Prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la liberă circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European pe o perioadă de cel puțin 36 luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Primele de mobilitate (prima de încadrare,  prima de instalare și prima de relocare) prevazute la art. 75^1 alin. 2, din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă  se acordă șomerilor care au domiciliul/reședința sau își stabilesc noul domiciliu/reședința în zonele prevăzute în Planul Național de Mobilitate (HG 903/2016).

3.Prima de relocare prevăzută de  art.762 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă se va acorda persoanelor înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia, beneficiază, la cerere, de o primă de relocare, neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 lei.

Conform alin.(2) al aceluiași articol, prima de relocare prevăzută la alin.(1) se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea în situaţia în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora nu depăşesc suma de 5.000 lei/lună.

Alte informații privind acordarea primelor de mobilitate sunt afişate pe site-ul instituției www.anofm.ro/AJOFM Dolj, secțiunea Persoane fizice/Stimulente pentru ocupare acordate persoanelor înregistrate.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *