Poșta Română dă startul primului program de internship

0

BUCUREȘTI, 17 iulie 2023 – Compania Națională Poșta Română lansează primul program de internship plătit destinat studenților și absolvenților care fac primul pas în cariera profesională. Cei interesați să învețe, dar și să contribuie la inovarea serviciilor pe care le oferim milioanelor de clienți se pot înscrie, de astăzi, în programul nostru, care țintește pregătirea următoarei generații de lideri în industria serviciilor poștale și de logistică.

Poșta Română se află într-un amplu proces de modernizare care include și o componentă importantă de transformare digitală. Atragerea  tinerilor și a unor noi metode de optimizare a forței de muncă sunt tot mai necesare pentru o bună implementare a strategiei de modernizare și aliniere la noile tendințe globale, dar și pentru a putea răspunde la evoluțiile rapide ale pieței.

„Dezvoltarea unui program de internship este primul pas pentru a investi în viitorul Companiei. În următorii 10 ani, Poșta Română va trece printr-o perioadă de schimbare de generații, în contextul în care 15.000 de salariați vor atinge pragul pensionării. Avem nevoie să atragem cât mai mulți tineri, oameni cu cunoștințe mai avansate în tehnologia informației, comparativ cu generațiile anterioare“, a spus Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română.

Cei care vor fi selectați în programul de internship vor lucra în departamente cheie ale Poștei Române, precum Transformare Digitală, Economico-Financiar, Juridic, Clienți și Vânzări și Strategy Management. Aceștia vor avea responsabilități variate, care pot include analiza datelor, participarea la proiecte de îmbunătățire a proceselor, asistarea la strategiile de marketing, asistarea în gestionarea resurselor umane și multe altele.

Internshipul va avea o durată cuprinsă între minimum două luni (270 de ore) și maximum patru luni (480 ore), începând cu data de 31 iulie 2023, cu posibilitatea de angajare permanentă după finalizarea acestuia. Programul de lucru va fi de 30 de ore pe săptămână și va fi remunerat. Valoarea minimă a indemnizației lunare va fi de 1.500 RON (50% din salariul de bază minim brut pe țară), acordat proporțional cu numărul de ore de activitate desfășurată.   

Înscrierile pentru programul de internship se fac în perioada 17 – 24 iulie 2023, prin transmiterea CV-ului și a scrisorii de intenție către adresa de e-mail recrutare@posta-romana.ro. După examinarea aplicațiilor, candidații selectați vor fi invitați la un interviu online. Criteriile de selecție, precum și calendarul și procedura de selecție se pot consulta în anunțul publicat AICI.

Aceasta este o etapă pilot, urmând să fie analizată oportunitatea continuării și extinderii programului de internship la nivelul întregii țări. Potrivit studiilor, internship-urile cresc șansele tinerilor de a găsi un loc de muncă imediat după absolvire, față de ceicare au primit doar pregătire universitară.

Comunicare și Relații Publice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *