A fost semnat contractul de atribuire a lucrărilor de proiectare și execuție pentru proiectul de “Consolidare, reabilitare, modernizare și eficientizare energetică a clădirii Palatului Administrativ al județului Dolj, monument istoric de interes național”

0
5e447b1f-6fc4-40c4-b2ca-baa448f15add

Vineri a fost semnat contractul de atribuire a lucrărilor de proiectare și execuție pentru proiectul de “Consolidare, reabilitare, modernizare și eficientizare energetică a clădirii Palatului Administrativ al județului Dolj, monument istoric de interes național”.

Valoarea contractului este de 70.451.618,34 Lei fără TVA, bani obținuți din fonduri europene atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României.

Asocierea de firme desemnată câștigătoare în urma licitației esteASOCIEREA SC CONSTRUCȚII ERBAȘU SA – SC RASUB CONSTRUCT SRL – SC SPA INOVATIONS SRL, având lider de asociere SC CONSTRUCȚII ERBAȘU SA.

Durata contractului este de 35 luni și este formată din perioada de realizare a proiectului tehnic de execuție, întocmirea documentațiilor pentru obținerea avizelor si  acordurilor, obținerea  avizelor si  a autorizației de construcție, precum și executarea lucrărilor.

Tot astăzi a fost semnat și ordinul de începere a lucrărilor.

„Ne aflăm într-un moment istoric! Este vorba de singura reabilitare a clădirii care are loc în cei 110 ani de la momentul finalizării construcției. Este adevărat că au mai existat reparații în perioada comunistă, după cutremurul din 1977, dar niciodată nu s-au executat lucrări capitale.

Mă bucur că sunt cel care își pune semnătura pe acest contract astăzi. Doar că aș vrea să fie clar faptul că era de datoria mea, sau a oricărei alte persoane care ar fi ocupat această funcție, să mă preocup de demararea și de bunul mers al acestui proiect de reabilitare. Este o datorie față de cetățeni și de oraș, să redăm strălucirea clădirii emblematice a Craiovei. 

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au muncit timp de doi ani pentru a ajunge în acest punct al proiectului. Este vorba de colegii mei subprefecți, echipa de implementare alcătuită din angajații Instituției Prefectului Județului Dolj și cei ai Consiliului Județean Dolj. Cu toții au muncit pentru că au înțeles că astfel contribuie la un proiect major. Ei au adevăratele merite!

Vreau să îi mulțumesc și președintelui Cosmin Vasile, cel care a fost de acord ca specialiștii direcției tehnice și de achiziții a Consiliului Județean Dolj să ne ajute cu expertiza lor.

Urmează o procedură grea, anevoioasă, dar mă bazez pe specialiștii desemnați câștigători. Au experiență și sunt convins că dumnealor înțeleg importanța acestei lucrări pentru întreaga comunitate, pentru oraș. Vor avea sprijinul nostru total pentru a duce acest proiect la bun sfârșit, în termenele asumate și la cea mai înaltă calitate.”, a declarat Dan Diaconu, prefectul județului Dolj.

Biroul de presă,

 Instituția Prefectului – județul Dolj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *