Al cincilea atelier de lectură Synaxis dedicat Paternității și uceniciei, intitulat „Ce ne datorează societatea? Și ce-i datorăm noi în schimb?”

0
bibafis

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, organizează miercuri, 24mai 2023, în Sala Presei a Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova al cincilea atelier de lectură Synaxis dedicat Paternității și uceniciei, intitulat „Ce ne datorează societatea? Și ce-i datorăm noi în schimb?”.

Prelegerea va fi susținută de conf. univ. dr. Gabriela Motoi de la Facultatea de Științe Sociale,din cadrul Universității din Craiova. Conferința și dezbaterea în jurul cărții lui Minouche Shafik (Ce ne datorăm unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai bună) pleacă de la două teze: cea a contractualismului clasic, promovat de Jean Jaques Rousseau, care considera faptul că prin contractul social, societatea funcționează ca un „corp moral și colectiv”, și cea de-a doua, a filosofului și sociologului Eugeniu Speranția, care promova ideea că „individul este un veșnic debitor al societății”.

Atelierul de lectură Synaxis,organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Irineu Ion Popa, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei,a fost conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale,Paternitate şi ucenicie. Lectura constituie punctul de plecare al unei călătorii mai ample, întreprinse sub îndrumarea unor invitați, specialiști în domeniu.

Întâlnirile furnizează cadrul propice nașterii unor discuții vii, a reflecțiilor și a reacțiilor menite să suscite interogații și căutare personală. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere.

Coordonatorii proiectului sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.

Participarea la eveniment se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Mai multe informații și înscriereala adresa electronică bot_lucian@yahoo.com.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  „Alexandru și Aristia Aman”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *