Teatrul Colibri, cu spectacole și expoziții într-un maraton al festivalurilor prin România

0
afis_final (1)

Până la final de mai, actorii Teatrului pentru copii și tineret Colibri vor bucura cu poveștile lor nu doar publicul de la Craiova, ci și pe iubitorii spectacolelor cu păpuși din orașele Alba Iulia, Galați, Slatina, Caracal, Brașov.

Primul popasîl fac la Festivalul Internațional de Teatru „Povești“, ediția a XVI-a, festival în cadrul căruia sunt invitați de Teatrul de Păpuşi „Prichindel“ cu spectacolul „Pic“, de Ana Cucu Popescu și Delia Gavlițchi, regia Delia Gavlițchi, scenografia Tünde Tomos, muzica Claudiu Fălămaș, coregrafia Cătălin Filip. În distribuție: Oana Stancu, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Adriana Ioncu, Robert Iovan, Marin Fagu, Ionica Dobrescu, Alla Cebotari. Spectacolul este programat joi, 18 mai 2023.

În debutul festivalului de la Alba, Teatrul Colibri Craiova a deschis și expoziția de scenografie „Cristina Pepino – PROVOCĂRI“, de care ne-am bucurat până de curând la Craiova. Schițele și desenele Cristinei Pepino pot fi admirate la festivalul de la Alba până pe 20 mai. Apoi expoziția își va continua călătoria și va poposi la Galați, în perioada 22 – 27 mai, la cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver“. De aici va pleca spre Brașov, unde va fi vernisată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „ARLECHINO – Caravana poveștilor“, ediția a VIII-a, ce se va desfășura în perioada 29 mai – 04 iunie 2023.

La Galați,pe 23 mai, la invitația Teatrului pentru copii și tineret „Gulliver“, Teatrul Colibri va prezenta spectacolul „De-aș fi Scufița Roșie“, adaptare după Frații Grimm, de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, în cadrul celei de-a XXIX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver”.

Următorul popas va fi făcut la Slatina, la invitația Clubului Rotary Slatina, cu care Teatrul Colibri colaborează de peste 20 de ani și care are în derulare proiectul „Teatrul pentru copii“. Pe 26 mai, la Casa de Cultură din Slatina, copiii se vor bucura de două reprezentații ale spectacolului „Ursul păcălit de vulpe“ de Ion Creangă, scenariul, regia şi scenografia Valentin Dobrescu, muzica Alin Macovei – Moraru, cu actorii: Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Marin Fagu, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Emanuel Popescu; voce: Mugur Prisăcaru.

A doua zi, pe 27 mai, avem bucuria de a fi Festivalul de Teatru „Ștefan Iordache“ din Caracal, invitați de Mişcarea de Rezistenţă și Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost“, cu spectacolul Povestea celor trei purceluși“, teatru interactiv, vesel și educativ, de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, pictură Iulia Goanță, desen afiș Ioana și Andrei Popescu.

Maratonul festivalurilor se încheie luni, 29 mai, cum a început, cu spectacolul „Pic“, de data aceasta la Brașov, la ediția cu numărul 8 a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „ׅARLECHINO – Caravana poveștilor“, onorând astfel invitația Teatrului pentru Copii „Arlechino“.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *