Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” anunță începerea înscrierilor pentru Concursul Județean de Creație în Limba Engleză, intitulat „O poveste pentru tine”
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” anunță începerea înscrierilor pentru Concursul Județean de Creație în Limba Engleză, intitulat „O poveste pentru tine”, ajuns la cea de-a XVIII-a ediție.
Concursul se va desfășura pe data de 5 mai 2023, începând cu ora 9.00, la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Timpul de lucru va fi de două ore, iar tema aleasă pentru anul acesta este „The seedlings of dreams”
Ajuns la cea de-a XVIII-a ediție, concursul „O poveste pentru tine”,dedicat elevilor înscriși în clasele a VI-a și a VII-a, este organizat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mircea Eliade” și Școala Gimnazială „Elena Farago”.
În concurs se vor înscrie echipe formate din câte doi participanți. Unul dintre elevi, bun cunoscător al limbii engleze, va compune o poveste de maximum 2 pagini, format A4, pornind de la tema generală a concursului și 10 cuvinte obligatorii primite în ziua concursului, iar cel de-al doilea va realiza un desen sugestiv pentru a ilustra povestea echipei.
În ziua concursului, elevii trebuie să aibă asupra lor materialele necesare realizării unui desen în creioane grafit/ creioane colorate/ carioci pe o foaie de dimensiunile blocului de desen format A4.
Rezultatele concursului vor fi afișate pe data de 10 mai 2023, la sediul Bibliotecii Județene Dolj „Alexandru și Aristia Aman”.
Premierea va avea loc la Biblioteca Județeană Dolj „Alexandru și Aristia Aman” in data de 26 mai 2023, ora 10.00.
Pentru participarea la concurs, fiecare școală poate înscrie cel mult un echipaj pentru fiecare nivel de studiu, elevi din clasele a VI-a și a VII-a, Limba 1 sau 2 de studiu.
Înscrierile se vor face până pe data de 3 mai 2023, ora 14.00, astfel:
- direct la sediul Bibliotecii Judeţene Dolj Alexandru şi Aristia Aman (Str. Mihail Kogălniceanu, Nr. 9), secția Mediatecă și American Corner;
- telefonic la: 0251/ 522 393, 523 177, int. 110;
- pe adresa de e-mail: americancornercraiova@gmail.com