Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova, la datorie cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi angrenate în misiuni specifice, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, în zona de responsabilitate a celor două unități.
Astfel, în perioada 14 – 17 aprilie a.c., 90 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul slujbei de Înviere la biserica Madona Dudu din Craiova, la Mănăstirea din localitatea Maglavit și biserica „Sfinții Apostoli” din mun. Băilești, precum şi la alte evenimente ce vor avea loc în spațiul public, în localităţile Vela, Măceşu de Sus, Maglavit, Cetate, Unirea, Moțăței și Bâlta, din jud. Dolj.
De asemenea, jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj vor participa în această perioadă la misiuni de menținere a ordinii publice, în sistem integrat, cu polițiști din cadrul I.P.J. Dolj, în zona lăcașurilor de cult, zone aglomerate, piețe sau târguri de sărbători organizate în zona de competență.
Concomitent cu misiunile de ordine publică planificate, vor fi asigurate şi măsuri specifice de pază şi protecţie instituţională la 32 de obiective aflate în responsabilitatea jandarmilor doljeni, precum și în zona conductelor de transport produse petroliere.
De asemenea, 120 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul slujbei de Înviere la următoarele lăcaşuri de cult: Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru” din Craiova, mânăstirile Cozia – jud. Vâlcea, Brâncoveni – jud. Olt, și Logrești – jud. Gorj, precum şi alte locuri de agrement sau sărbători câmpeneşti.
Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la manifestările religioase şi sărbătorile câmpeneşti, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, jandarmii recomandă participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să supravegheze cu atenție copiii care îi însoțesc și să acorde o atenţie sporită modului de păstrare a bunurilor şi obiectelor personale.
De asemenea, recomandăm cetăţenilor, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Personalul celor două unități de jandarmi urează tuturor celor care sărbătoresc Învierea Domnului, Sărbători binecuvântate și luminate!
Relaţii Publice şi cu Publicul Compartimentul Informare,
IJJ Dolj GJMb Craiova