Schimb de bune practici privind metode de educație, în cadrul Asociației Vasiliada

0
Schimb de bune practici in cadrul Asociatiei Vasiliada poza

            Asociația Vasiliada a implementat, în calitate de lider de parteneriat, proiectul „Innovative Religious Education NEtwork: educating to the religious diversity” ( IRENE), finanțat în cadrul Programului Erasmus+, Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate Strategice.

Acesta s-a derulat pe o perioadă de 30 de luni, începând cu 01.11.2020, în parteneriat cu trei universități de prestigiu – EESTI  EVANGEELNE LUTERLIK KIRIK (Estonia), ITA-SUOMEN YLIOPISTO (Finlanda), ARISTOTELIO PANEPISTIMIO THESSALONIKIS (Grecia) și două organizații cu o bogată experiență în implementarea de proiecte – FONDATSIYA ZA REGIONALNO RAZVITIE (Bulgaria) și ISTITUTO DI STUDI ECUMENICI SAN BERNARDINO DELLA PROVINCIA SANT’ANTONIO DEI FRATI MINORI (Italia), aceasta din urmă fiind și un important centru de studii teologice.

Proiectul a urmărit să îmbunătățească metodele de educație spirituală în context multicultural și să faciliteze schimbul de experiență între profesori de religie din țările partenere prin organizarea unor cursuri la care au participat peste 70 de persoane, precum și prin crearea unei platfome online care va gazdui cursuri video și prezentari power point.

Asociația Vasiliada a fost reprezentată la cursurile din cadrul proiectului de către grupuri formate din preoți, profesori de religie și personal din programele de asistență socială ale Sectorului Social Misionar al Arhiepsicopiei Craiovei.

Rezultatele proiectului (cercetări, articole, lecții video și prezentări power point) pot fi descărcate de pe platforma proiectului  – https://irene-project.isevenezia.it/en/

Lecțiile video pot fi urmărite pe canalul youtube: https://www.youtube.com/channel/UC7nQbcOYobCk49G6r12VE8g

Mai multe informații pot fi obținute accesând pagina de facebook: https://www.facebook.com/ireneprojecteu/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *