BestJobs: Mai puțin de jumătate dintre angajați se așteaptă la o primă de Paște

0
abstract blur in supermarket

abstract blur in supermarket for background

BestJobs: Mai puțin de jumătate dintre angajați se așteaptă la o primă de Paște. Deși coșul de cumpărături pascale va depăși 500 de lei, cei mai mulți nu cred că vor primi mai mult de 200 de lei

04.04.2023. În ultimul an, prețurile bunurilor de consum au crescut constant, unele dintre produsele alimentare de bază fiind și cu 60% mai scumpe decât în urmă cu un an, potrivit datelor INS. În aceste condiții, sărbătorile de Paște pun presiuni financiare pe bugetul angajaților români, care declară că prima de sărbători de la angajator ar fi un real ajutor (47%) sau cu adevărat esențială (29%) pentru cumpărăturile pascale, conform celui mai recent sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs. Cu toate acestea, doar 45% dintre angajați speră să primească ceva în plus cu ocazia Paștelui, cu 10% mai puțini decât anul trecut.

Dintre aceștia, cei mai mulți (58%) se așteaptă să fie răsplătiți de angajator cu o sumă cuprinsă între 100 și 200 de lei, deși nevoile reale a peste 77% dintre respondenți ar depăși valoarea de 500 de lei. Alți 26% estimează că vor primi între 200 și 400 de lei, iar 16% speră la o primă mai mare de 400 de lei.

Începând din acest an, angajatorii pot oferi beneficii extrasalariale cu ocazia Paștelui în valoare de cel mult 300 de lei, fără a fi impozitați. Prima în bani este și anul acesta beneficiul preferat de angajați cu ocazia Paștelui, după cum au indicat jumătate dintre respondenții sondajului BestJobs. Alți 21% ar prefera tichete valorice sau vouchere, în timp ce 15% înclină spre clasicul coș cu produse specifice de sezon. 13% s-ar bucura să primească zile libere suplimentare și doar 3% ar alege o petrecere tematică organizată de angajator.

Cu toate acestea, întrebați ce și-ar dori pentru această ocazie în mod ideal, pe lângă opțiunile tradiționale cu care s-au obișnuit, 35% au menționat beneficii pe partea de sănătate, precum ședințe la sport, nutriționist sau psiholog, iar 4% au menționat acțiuni în cadrul companiei.

Urmând tendința din ultimii ani, cea mai mare a bugetului total alocat pentru sărbătorile pascale este direcționată către masa de Paște. Mai exact, anul acesta 83% dintre angajații care au răspuns la sondajul BestJobs intenționează să cheltuiască cel mai mult pe alimentele specifice sărbătorii, în timp ce 8% vor dedica cea mai mare parte din buget cadourilor, mai mulți decât anul trecut.

Sondajul a fost efectuat în luna aprilie, pe un eșantion de 928 de utilizatori de internet din România.

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 22 de ani în domeniu, BestJobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare, recrutare și de dezvoltare profesională și personală. Pentru accelerarea recrutării, BestJobs pune la dispoziția companiilor experți în recrutare dedicați, prin serviciul HIRE. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 35.000 de joburi și 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *