În acest an, la data de 28 februarie, sărbătorim 90 de ani de Protecție Civilă în România.

Protecția civilă a luat fiinţă în România, în data de 28 februarie 1933, prin Decretul Regal nr. 468. Acesta aproba „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”.

Pentru marcarea acestui moment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Oltenia” al județului Dolj, va desfășura, în perioada 27 februarie – 4 martie a.c., o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.

Astfel, începând de luni, 27.02.2023 și până vineri, 03.03.2023, în intervalul orar 09.00 – 18.00,  la toate sediile subunităților de intervenție, se va organiza evenimentul „Zilele Porților Deschise”, pentru toți cei dornici să cunoască și să se familiarizeze cu specificul armei care ne reprezintă. Cu această ocazie, participanții vor vizualiza tehnica utilizată de pompierii salvatori în misiunile operative și, totodată, își vor reaminti măsurile și modul de comportare în cazul producerii diverselor situații de urgență.

În săptămâna 27.02 – 03.03.2023, pompierii doljeni vor fi prezenți în cadrul unităților de învățământ din județul Dolj, unde vor desfășura activități teoretice, dar și practice de instruire privind tehnicile de acordare a primului ajutor și modul de comportare specific tipurilor de riscuri generatoare de situații de urgență.

Marți, 28 februarie, începând cu ora 12.00 la sediul inspectoratului din strada C.D. Fortunescu, nr.2, Craiova, va avea loc o ceremonie militară, marcându-se celebrarea Zilei Protecției Civile din România.

Miercuri, 01.03.2023, în intervalul orar 10.00 – 11.00, se va desfășura exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”

! ATENȚIE ! ESTE DOAR UN EXERCIȚIU DE VERIFICARE AL SIRENELOR!

Prin acest exercițiu dorim să aducem la cunoștință cetățenilor că astfel de exerciții sunt necesare și benefice. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Vă solicităm să nu intrați în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte răspândirea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor.

            În perioada 27.02.-03.03.2023, pompierii doljeni  vor fi prezenți în spațiile cu aflunență mare de persoane (mall-uri, centre comerciale și piețe), unde vor disemina mesaje preventive, ale campaniilor „Nu tremur la cutremur”, „RISC Siguranța nu este un jc de noroc”, „Flăcările Omoară Copii”. De asemnea, atenția nostră se îndreaptă și către populația din mediul rural, acolo unde, aceste activități se vor desfășura prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și vor avea ca teme principale incendiile la gospodării și incendiile de vegetație uscată.

            Printr-un comportament preventiv, putem fi așa cum spune sloganul „Împreună mai pregătiți”.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *