„Ea și numai ea”, de la Teatrul ACT București pe scena Teatrului Colibri Craiova
Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova șiTeatrul ACT București continuă Stagiunea Colibri. ACTul 7 și revin cu un nou spectacol pentru publicul tânăr și adult.
Joi, 23 februarie 2023, la ora 19:00 va fi prezentat pe scena Teatrului Colibri spectacolul „Ea și numai ea”,de Andrei Ivanov, regia Alexandru Mâzgăreanu, traducerea Raluca Rădulescu, scenografia Dana Petre, muzica Alexandru Suciu, versiune scenică Alexandru Mâzgăreanu, cu Andreea Bibiri și Vlad Lință.
„Ea și numai ea“ are la bază un text contemporan, extrem de actual și conectat la realitățile zilelor noastre, care tratează problema lipsei de comunicare dintre adolescent și părinte, diferențele dintre generații, trăirile specifice adolescenței, impactul și posibilele consecințe ale comunicării prin intermediul rețelelor de socializare. (www.teatrulact.ro)
„O mamă și fiul ei adolescent, cu toate că locuiesc în același apartament, trăiesc în lumi complet paralele. Lumea virtuală a internetului îi poartă într-un carusel al emoțiilor, iar fiecare ajunge în puncte nebănuite.“ (Alexandru Mâzgăreanu, regizor)
Spectacolul se adresează unui public de peste 16 ani și durează 1 h 20 min (fără pauză).
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00, iar duminica, între 10:00 – 13:00. Preț unic pentru acest spectacol: 30 lei / pers.
Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.412.473, pe www.teatrulcolibri.ro, www.facebook.com/TeatrulColibri.