Poliția Locală, pe burta goală

Agenții poliției locale craiovene trec la cură de slăbire obligatorie. Primăria Craiova tocmai le-a tăiat jumătate din norma de hrană pe acest an.
Bugetul Poliției Locale Craiova, așa cum arată în proiectul supus aprobării consiliului local municipal, este la un minim al ultimilor trei ani. În fapt, e atât de mic încât edilii au renunțat cu totul la secțiunea de dezvoltare, eliminând din start orice fel de investiție. Astfel, dacă în 2021 și 2022 secțiunea de dezvoltare a bugetului poliției locale a fost de 750.000, respectiv 175.000 de lei, anul acesta este zero, proiectul de buget ajuns la consilierii locali cuprinzând doar secțiunea de funcționare, cea care cuprinde salariile și restul cheltuielilor curente pentru derularea activității.



Nici secțiunea de funcționare nu este alimentată pe măsura nevoilor, poliția locală începând anul cu un deficit de 1, 9 milioane de lei față de necesar, așa cum arată nota de fundamentare întocmită de conducerea instituției.
Scăderea vine de la capitolul „cheltuieli salariale în natură”, mai precis de la norma de hrană acordată în mod obișnuit celor 285 de angajați ai poliției locale. Dacă în 2022 bugetul prevedea 3, 6 milioane de lei pentru acordarea normei de hrană, în 2023 suma a scăzut la 1, 7 milioane de lei, ceea ce înseamnă că agenții craioveni vor primi norma de hrană doar pentru o jumătate din an.

Ca fapt divers, în bugetul pe acest an al poliției locale nu s-a găsit niciun leu, spre exemplu, pentru cumpărarea de muniție pentru pistoalele pe care agenții craioveni le au în dotare.